Marşul lui Iancu este un cântec patriotic românesc, apărut în timpul evenimentelor revoluţionare din anul 1848.
Cântecul a fost publicat pentru prima oară în forma în care îl cunoaştem azi pe data de 12 decembrie 1849, de către George Bariţiu, în propria sa revistă. Varianta denumită „Marşul lui Dragoş”, de C. Negruzzi, a fost publicată în anul 1838 şi făcea cel mai probabil referire la Dragoş din Maramureş, descălecător în Moldova. Înlocuind numele lui Dragoş cu al lui Iancu şi făcându-se mici modificări ale versurilor, cântecul a intrat încă din anul 1848 în conştiinţa naţională a neamului românesc.
Despre melodia marşului acesta s-a spus de către unii autori că ar fi o pastişă după opera Tancred de Rossini, fapt infirmat de Liviu Leonte în prefaţa lucrării „Opere”, din anul 1974.
Cântecul, devenit aproape „imn naţional” al românilor ardeleni, a fost pus pe melodie de către Nicolae Begnescu, tribun în Legiunea Auraria Gemina, condusă de însuşi Avram Iancu.
Cântecul a început să fie cântat chiar începând cu anul 1848, cunoscând o excepţional de largă răspândire în arealul Munţilor Apuseni.
Pe lângă faptul că se cântă încă la diferite evenimente oficiale, cântecul mai are o istorie vie interesantă, în zilele noastre, dar mai puţin cunoscută la nivel general. În anul 1861 Avram Iancu cutreiera ţinutul Zarandului şi oamenii erau foarte bucuroşi a-l avea oaspete. Într-o zi din acel an s-a nimerit ca Iancu să fie primit oaspete (el nu cerea niciodata ospeţie, accepta numai dacă i se oferea necondiţionat) la o familie din Zarand care îşi căsătorea feciorul cu o fată din alt sat. Nuntaşii l-au invitat pe Crăişor să îi însoţească în satul miresei, ceea ce Iancu a acceptat. Pe drum, pentru că Iancu se găsea în alai, taraful a cântat pe tot drumul „Marşul lui Iancu”. Din acea zi şi până în zilele noastre, toate alaiurile nuntaşilor din Zarand se deplasează de acasă spre biserică acompaniaţi de „Marşul lui Iancu”, în semn de respect faţă de memoria Crăişorului Munţilor.
Versurile cântecului:
Astăzi cu bucurie
Românilor veniţi
Pe Iancu în câmpie
Cu toţi să-l însoţiţi
Spălaţi armele voastre
Degrabă s-alergăm
Din locurile noastre
Pe duşmani s-alungăm.
Iancule mare,
Bravule tare
Cu noi să fii
Tu însoţeşte
Şi însufleteşte
Pe ai tăi fii.
Optzeci de oi despoaie
Şi prin frigări le pun
De fluier, de cimpoaie
Pădurile răsun.
Românii se aşează
Pe lângă un mare foc,
Şi Iancu ospătează
Cu dânşii la un loc.
Iancule mare,
Bravule tare
Cu noi să fii
Tu însoţeşte
Şi însufleteşte
Pe ai tăi fii.
Sunt gata. Stau cu toţii
Să se coboare-n văi
Să izgonească hoţii
Şi-a neamului călăi.
Iancu merge înainte
Pe un cal cu ager curs
Iar peste îmbrăcăminte
Purta piele de urs.
Cine a sta-n cale
Iancului mare
Şi brav român,
Fulger şi trăznet
Peste a lui creştet,
De la români.
Iată-i voioşi porniră
Românii cei voinici
Ca lanţul se înşiră
Pe a munţilor poteci
Nevestele cu jale
Privindu-i lăcrimând
Îi urmăreau pe vale
Cum se duceau cântând.
Cine a sta-n cale
Iancului mare
Şi brav român,
Fulger şi trăznet
Peste a lui creştet,
De la români.
